“Observări despre muzica poporală românească” [Observations on Romanian Folk Music], Convorbiri literare, XLVIII/7–8 (July–August 1914), 703–709.
Collected edition: Scrieri, 53–55; BÖI, 611–616; Essays, 195–200; BBI/3, 339–344.
Further version: Despre muzica populară românească
Source: Europeana
CONVORBIRI LITERARE
No. 7 8. BUCUREŞTI, IULIE—AUGUST, 1914. Anul XLVIII.
Director: S. MEHEDINŢI
CUPRINSUL:
Duiliu Zamfirescu.—Voichiţa (Comedie în 3 acte)
Béla Bartók. — Observări despre muzica poporală românească.
Oh. Zagorit*.-Stabilirea suzeranităţei turceşti în Moldova.
A. A. Naum. — Singurătate (odă).
I. Petrovici. — Logica şi August Corole.
A. Mândru. — Scrisori Antice (poem).
General P. V. Năsturel. — Corespondenta lui Petrachc Poenarul cu O. şi Gr. Otetelişanu.
V. Voiculescu. — Cad neguri grele; Amurg. (versuri).
I. D. Ştefănescu. — Admiraţia activă a operei de artă.
Gheorghe Savul. Cugetări.
I. Minea. — Pierderea Anitaşului şi Făgăraşului.
K. Douglas Wiggin. — Rebecca dela Valea-
Soarelui.
AI. M. Zagoritz. — Cronica Artistică: Uşi de biserici de lemn.
Onoriu I. Mironescu. Cronica şcolară Familia şi şcoala.
S. N. Dobrescu (necrolog).
A. Mândru. Emil Gârleanu. (necrolog).
TIPOGRAFIA „Poporul Societate Pe ACŢIUNI
27 STB?- *
..LIBRĂRIA STÂNCIU bEŞGU.7 Bjiifcvardul „EHaabeta’’, 5. ’ B U CuREţT I.
C.
OBSERVĂRI DESPRE
MUZICA POPORALĂ ROMÂNEASCĂ
In vol. XIV fasc. 11-12 a revistei folkloristice ,,Şezătoarea”, din Folticeni, în forma unei dări de seamă, a apărut o critică asupra colecţiei mele de muzică poporală publicată de Academia Română sub titlul: „Cântece din Bihor in pu- blicaţiunea ei ..Din viaţa poporului român*. D-l critic declară colecţia mea cu desăvârşire lipsită de valoare.
Să mi se dea voie să răspund rând pe rând la toate afirmaţiile d-lui critic:
1 D-l critic susţine că: „scrierea cântecelor e foarte defectuoasă”. fiindcă „lipseşte mai în toate acea caracteristică a cântecului românesc : „ritmul” şi „lipseşte cu desăvârşire măsura si in acelaş cântec sunt amestecate toate măsurile
ca: %. tL, 5/h- */* etc, . .
Motivarea cea dintâi a d-lui critic e o declaraţie de diletant. Sub ritm” adecă înţelegem o grupare a notelor de lungime deosebită intr’o formulă cu înţeles hotârît; în înţelesul acesta însă „ritmul” nu lipseşte din nici o bucată a colecţiei, fiindcă în fiecare melodie se grupează notele deosebite într’o formulă de înţeles hotărît. Iar a doua motivare conţine o contrazicere, căci: ori lipseşte cu desăvârşire „măsura , şi atunci în una şi aceeaş melodie nu pot fi amestecate măsuri deosebite, ori nu lipseşte deloc măsura, şi numai în cazul acesta pot fi amestecate diferite măsuri în una şi aceeaş melodie. , , , .
‘ In legătură cu această observare destul de confuză, prin care d-1 critic în tot cazul vrea să zică. că culegătorul a notat rău ritmul în melodie, suntem siliţi a da anumite desluşiri asupra felului cum trebue notat ritmul doinelor româneşti.
‘
704 BÉLA BARTOK
La melodiile poporale ritmul e dat: culegătorul trebue să constate numai lungimea relativă a notelor, apoi trebue să pună liniile de măsură înaintea tonurilor cu accent. Că culegătorul de fapt a şi constatat destul de punctuos partea cea dintâi, avem dovezi palpabile, respective auzibile: cilin- drele fonografice. Eră foarte bine, dacă d-l critic, înainte de-a aruncă acuzarea grea a notării greşite, ar fi examinat însuş aceste dovezi eclatante.
După ce culegătorul a constatat raportul de lungime a notelor, urmează aşezarea liniilor de măsură înaintea tonurilor cu accent. Cari sunt silabele cu accente a poeziilor poporale române ? Cine s’a îndeletnicit cât de puţin cu culegerea texturilor poporale a putut observă, că accentele versurilor la versurile de 8 silabe sunt :
deci liniile de măsură trebue puse înaintea tonului ce cade pe silaba cea cu două accente principale (^J (1 şi 5). Dacă valorile sunt prea mari, mai putem eventual pune linie de măsură şi înaintea tonurilor silabelor 3 şi 7, ca astfel notarea să fie mai clară. Pentrucă rolul liniei de măsură e tocmai acela, ca să arate că silaba următoare e accentuată. Prin urmare de ex. formula ritmică din următoarele două şire de melodie se poate împărţi numai aşa :
Caracteristica doinelor e tocmai ritmul pururea schimbăcios, iar nu cel neschimbat al ritmului de joc. Acest ritm schimbăcios, în opunere cu tăgăduirea d-lui critic (care, se vede, e de credinţa, că numai ritmul de dans e ritm adevărat),, totuş e ritm.
Cel ce voeşte să înghesuie melodia doinei în ritmul rigid de dans, din punct de vedere al folkorului în muzică, e adevărat falşificător, fiindcă aceasta se poate întâmplă numai in urma falşificării raporturilor de note. Dar notarea melodiilor poporale trebue să redea chipul cântecelor poporale cât se poate de fidel.
- A doua afirmare a d-lui critic e că 371 de cântece nu se pot colecta în chip conştincios în curs de 4 săptămâni, nici chiar cu ajutorul fonografului. Răspunsul culegătorului este că se pot adună chiar şi mai multe—în timp potrivit, adecă
MUZICA POPORAl ă ROMÂNEASCA 705
iarna, când toţi sătenii sunt pe la vetrele lor. Iarna se poate lucră de dimineaţă până seara. Pentru colectarea unei melodii cântate se cer cam 20 minute : până ce cântăreţii îşi gândesc melodia, trec 5-10 minute, notarea ţine 5-8 minute, luarea pe cilindrele fonografului 2-3 m.
Fireşte, dacă culegătorul e slab cunoscător al muzica,
- melodiile aceste cu ritm complicat, numai după ce le-a auzit de 30-40 ori. e în stare să le noteze, ori dacă are urechi atât de rele, încât e nevoit să caute mai întâi, singuratecele tonuri pe vioară ori pe un instrument portativ cu clape, natural că va trece chiar şi un ceas, până va pune ceva pe note. Nici nu amintim, că pe un astfel de culegător nedestoinic îl vor părăsi cântăreţii pierzându-şi răbdarea. Probabil că d-l critic numai astfel de culegători cunoaşte.
Colectarea muzicei instrumentale (fluer, cimpoiu etc.), fireşte, merge cu mult mai repede, fiindcă siguranţa absolută a cântăreţului face de prisos notarea momentană; de altă parte are mai puţină nevoie de „gândire înaintea fiecărei bucăţi, findcă în calitate de oameni de meserie în muzica de joc au totdeauna un repertoriu întreg în cap. In curs de 6-7 ceasuri se pot adună cam 20 cântece, iar în curs de 1 ceas cam 10 melodii instrumentale, va sie zică, adunând pe zi 8 ceasuri, cam 30 bucăţi. Dar s a întâmplat că culegătorul 111 curs de 24 ceasuri a adunat 105 melodii. Lucrul acesta s a întâmplat în comuna Paucineşd (com. Hunedioarei, cercul Haţegului), unde în 26 Dec. 1913. dela 5 d. a. până 111 27 d. a. la 5 oare i-a reuşit să culeagă 45 melodii de joc (după fluer), 28 colinde (cu text lung) şi 32 alte cântece. (Cele 60 de melodii cântate cu gura au fost puse pe note la moment. Martor e preotul local Victor Boca. M
Că aceste notări momentane nu sunt „pripite , a destul de desăvârşite, servească drept argumente următoarele: Adesea se întâmplă că culegătorul merge înainte de amiaz fără fonograf la casa ţăranului, notează 8-10 melodii; după amiaz merge din nou cu fonograful, ca să le prindă pe cilindru.
Atunci culegătorul flueră melodia notată, ca astfel cântăreţul să-şi aducă aminte de bucata cântată. Astfel de repro- ducere de obiceiu pricinueşte mare mirare în ascultători . »»Ce iute a învăţat domnul cântările noastre ! Deşi „Domnul nu le-a învăţat, nici nu le ştie, ci numai le-a cetit din caietul de note făcute înainte de amiaz. (Notez că îndată ce nu reproducem melodiile cu previziune, cântăreţii dela sate nu Ie
706 BÉLA BARTÓK
I
recunosc). Martur e, între alţii, Teodor Bucin, învăţătorul din Urişul de sus (com. Murăş-Turda).
Astfel deci în timp de iarnă într’o lună se pot culege cam 900, nu numai 371 melodii.
- A treia obicţie a d-lui critic este, că culegătorul nu cunoaşte în de ajuns nici limba română, nici „caracterul poporului român.” Mai întâi de toate pretindem arătarea pozitivă • a greşeliloir, din cari deduce celea zise ; de alt cum răspundem aşa :
Notarea punctuală a melodiei nu are neapărată trebuinţă de cunoştinţa vre unei limbi, ci are o singură condiţie, dar de asta e neapărată nevoe : ca culegătorul să fie om de muzică. Aşezarea liniilor de tact în doine nu pretinde atât cunoaşterea limbei • cât mai vârtos simţul corect pentru scandarea versului. De altcum culegătorul, care tocmai din dragoste pentru muzica română a învăţat şi învaţă şi acum limba română, ştie atâta româneşte ca să poată nota textele destul de corect. Apoi cine e în stare să noteze într’o limbă poeziile predate în deosebite dialecte, aceluia nu-i se poate imputa, că ar avea prea puţină cunoştinţă de limbă in aşezarea liniilor de măsură, lucru ce pretinde niai puţine cunoştinţe în ale limbei. - Observarea a patra a d-lui critic e, că melodiile trebuiau culese dela „lăutari” fiindcă aceştia au păstrat mai curat carec- terul muzicei române.
E lucru ştiut că „lăutarii in Ardeal şi în Ţara Ungurească aproape pretutindenea sunt Ţigani. Cu un cuvânt, d-l critic ca Român, preţueşte mai mult cunoştinţele muzicale ale Ţiganilor decât ale Românilor.
Culegătorul regretă mult. dar se simte nevoit să contrazică şi sa declare, că la culegerea cântecelor poporale române cel mai autentic izvor e totuş poporul român. Cu lăutarii ţigani numai în necesitatea extremă putem sta de vorbă, şi chiar şi atunci, întru cât Se poate, numai cu privire la muzica de dans, pentru că aceştia toate melodiile le intortoehează, le schimba ritmul în „ţigăneşte , melodiile auzite în alte ţinuturi ori pe la case domneşti le duc între popor, cu un cuvât strică stilul muzicei cu adevărat poporale.
Prin tot ţinutul Pădurenilor {cont. Hunedoarei) e necunoscută vioara împreună cu lăutarii ţigani. După părerea d-lui critic aici colectarea ecu neputinţă, deci nu trebue făcută, căci doar— după D-sa— poporul român lipsit de patro
muzica po po r a l ă r om ân ea sca 707
natul ţigănesc, nu-e în stare să-şi păstreze limpede şi fidel muzica strămoşească.
- Altă învinuire grea este îndoiala cu privire la aceea, că Bihorenii în cea mai mare parte a melodiilor cântă oare întu adevăr „quart mărit”? Aid dovezile dedzive sunt cilindrele fonografice. Acest quart mărit e o specialitate esclusiv bihoreană. Deci, dacă d-l critic nu a auzit încă ţăranca din Bihor cântând, atunci fără îndoială ii este necunoscută o astfel de intonaţie, pe care D sa o numeşte „falşă . Dar procedarea criticului nu este ştiinţifică, când dansul, nefiind orientat în cauză, aruncă cuiva in faţă învinuirea de falşi- ficare, pe tema că : afară de Bihor nicăeri n a auzit că poporul să cânte aşa, prin urmare nici în Bihor nu poate !
Dacă d-l critic nu admite intonaţia quartului mărit, să nu învinuiască. pe culegătorul, care n a făcut altceva decât a notat fidel cea auzit, ci învinuiască ţărănimea română din Bihor, care intonează „quartul mărit”.
6 Criticul afirmă, că melodiile acestea, „numai melodioase nu sânt. şi ar da un certificat de sărăde melodioasei noastre muzici naţionale.” (în umbră cu bănuiala urată : dacă în adevăr au fost cântate aşa cum au fost scrise. ) Partea cea dintâi a declaraţiei e espresia obişnuită a diletanţilor în ale muzicei, pe care o întrebuinţează când vre-o opera— de obiceiu de mare valoare serioasa nu le place. Inaintea omului de muzică cuvântul: „melodios’ e destul de defăimător. Ştim adecă că cu acest cuvânt caracterizează lumea laică uşoara dar „melodioasa muzică de operetă, cupletele. cântecele naţionale—artificiale, cu un Cuvânt drojdia musicei; iar întors, tot acea lume laică o puternică fugă de Bach, care reprezintă gradul superlativ al frumosului muzical şi al artei muzicale, o înfierează cu cuvântul: „nu e melodioasă”. Acest înţeles al cuvântului ţinându-l înaintea ochilor, observarea d-lui critic la toată întâmplarea e foarte măgulitoare pentru melodiile Români mei din Bihor !
De gustibus non est disputandum ! D-lui critic nu-i place de loc muzica Românilor Bihoreni; culegătorul însă susţine, că este poate cea mai minunată muzică. poporală pe întreg teritoriul Ungariei, care luată chiar şi în chip absolut e atât de fermecătoare, în cât ar putea-o admiră toti oamenii de muzică ai Europei,— fireşte însă nu diletanţii.
- D-1 critic arată chiar de ce nu sunt frumoase melodiile Bihorene: fiindcă „influenţa ungurească în părţile
708 BÉLA BARTOK
Bihorului a fost copleşitoare asupra caracterului muzicei româneşti.” Aci trebue să strigăm un : ,,hands off” ! Constatarea caracteristicei muzicei poporale maghiare cred că trebue să o lăsăm acelora, care se îndeletnicesc cu muzica populară maghiară. Fireşte, de cumva vreun învăţat român a adunat cel puţin atâtea cântece poporale maghiare, câte române — cam 3000 — a colectat până acum culegătorul ,,Cântecelor din Bihor”, în cazul acesta şi învăţatul acesta român are drept să vorbească despre caracteristica muzicei poporale maghiare. Insă după cât se vede, d-l critic nu s’a îndeletnicit cu culegerea cântecelor poporale maghiare, iar din colecţii n a putut cunoaşte proprietăţile muzicei poporale maghiare, din motivul că o colecţie bună. clară şi bine împărţită a ei nici n’a apărut în tipar. (De cumva nu din rapsodiile lui Liszt, sau dia cântecele ţiganilor dela oraşe vrea să constate proprietăţile muzicei poporale maghiare, cari toate fiind artificiale, nu au nimic de aface cu muzica folklorică). Culegătorul însă dimpotrivă nu a cules numai cântece româneşti, ci şi cântece ungureşti cel puţin pe atâtea, şi mai cunoaşte şi mai multe din manuscrise autentice, astfel are dreptul de a se pronunţă cu privire la însuşirile muzicei poporale maghiare. De aceea culegătorul declară, că bucăţile citate de d-1 critic ,,şi multe altele” nu arată nici cea mai mică urmă de influenţă maghiară. D-1 critic de bună seamă despre ritmul : crede că sunt specialităţi maghiare; dar se înşeală, pentru că acestea se află mare parte şi în muzica slovacă. Mai departe 90% din melodiile cântate de poporul din Maramurăş se mişcă de asemenea în acest ,,ritm de dans”. (Asta o dovedeşte şi d-1 Tib. Brediceanu, care a adunat acolo vreo 120 de melodii cu text notate asemenea în acest ritm). Prin urmare d-1 critic, ca Român, strigă un ,,pe- reat” asupra melodiilor poporale române din Bihor şi Maramurăş. fiindcă, după d-sa, sunt maghiare. Cu alte cuvinte vrea să despoaie Românimea de o mare parte a tezaurului muzical românesc poporal, fiindcă — nu ştim pe ce bază ştiinţifică — constată, că acelea sunt curat maghiare. - O altă scădere e. că „aşezarea cuvintelor se vede cât de colo, că este făcută de un om, care nu cunoaşte limba românească”.
Cu durere trebue să declarăm, că cel, sau mai bine zis
cei ce au aşezat cuvintele au fost ţăranii din Bihor, şi nici decât culegătorul. Pentrucă culegătorul numai sub acele note a putut aşeză cuvintele, pe cari note le-au cântat ţăranii (dovezi sunt cilindrele fonografice). Deci—după d-l critic — ţăranii români din Bihor nu ştiu bine româneşte. - Afirmaţia că : ,,în cântecul românesc silaba finală a cuvântului e pusă pe o cadenţă sau pe o coroană” e o afirmare atât de absurdă, încât nici nu merită desminţire. Cine va auzi chiar şi numai un ţăran român din Ardeal cântând, se va convinge înfiată despre contrariul.
Din replică destul atâta.
Colecţia „Cântece din Bihor” într’adevăr are unele lacune. defectuozităţi, dar de aceasta nu ne putem miră, căci ea este cea dintâi colecţie mai mare de felul acesta, care se bazează pe studiarea folkloristică şi sistemizarea muzică poporale române. Iar a deschide căi nouă fără a greşi, e aproape cu neputinţă. Curios lucru, este că d-l critic tocmai din adevăratele greşeli n’a observat nici una. Fie permis ca în locul d-lui critic să le înşire însuşi culegătorul :
Din punctul de vedere al folklorului e greşală :
1) că nu este însemnat esact la fiecare bucată isvorul culegerii melodiei (numele cântăreţilor, vârsta şi ocupaţia lor) : 2) că iuţeala predării nu este dată cu metronomizare punctuoasă; 3) că notarea câtorva melodii contrazice aşezării liniilor de măsură, amintite în punctul l) al acestei replice; 4) că singuraticele soiuri de melodii (doine, colinde, bocete, cântece de nuntă, hore) la grupare nu au fost despărţite.
Aceste greşeli pe de-o parte uşor se pot îndreptă, pe de altă parte în colecţiile următoare vor lipsi cu desăvârşire.
De încheiere ţinem încă odată să respingem cu toată ho- tărîrea acuzarea, ce se ascunde după fiecare şir al criticei, că adecă culegătorul ar fi notat fals melodiile. Culegătorul este gata a merge cu oricine în vreun sat din Bihor şi să se ia la întrecere in punere pe note ; de cumva s ar află cineva, care acolo, la faţa locului, ar puteă şi ar şti notă mai bine şi mai repede melodiile cântate de ţărani, culegătorul este gata să se lase pentru totdeauna în viitor de orice studiare a muzicei poporale.
BÉLA BARTÓK
MUZICA POPOR ARĂ ROMÂNEASCĂ 709