„Despre muzica populară românească” [On Romanian Folk Music], Muzică şi poezie, I/12 (October 1936), 19–23.
Collected edition: Scrieri, 53–55; BÖI, 611–616; Essays, 195–200; BBI/3, 339–344.
Original edition: Observări despre muzica poporală românească
Source: BAR
TEATRU ŞI PLASTICĂ
IN ACEST NUMĂR COLABOREAZĂ;
George Enescu • Mihail J ora Adrian Maniu • Leon Donici Victoria Dragoş-Ursu • C. Brăiloiu Virgil Gheorghiu • Victor Ion Popa G. Bacovia • Em. Ciomac • Ed. Fleg.
ANUL 1,1936 OCTOMBRIE No. 12
EDITURA FUNDAŢIILOR CULTURALE REGALE
- –
DESPRE MUZICA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ
ADDENDA
La „scrierile mărunte” ale d-lui Béla Bartók despre muzica noastră populară, am crezut nimerit să mai adaug cele trei crâmpee următoare, împrumutate, cel dintâi prefeţei la Volksmusik der Rumänen von Maramureş, al doilea unui articol polemic din Convorbiri Literare, an. XLVIII No. 7-8 (lulie-August 1914), al treilea unei convorbiri cu dl. Octav Şuluţiu (Vremea, Bucureşti
14.1.34). ………..
N’am tradus dealtfel decât ceia ce poate arăta părerile d-lui Bartók despre muzica populară românească, privită in întregul ei, sau ne poate ajuta să pătrundem mai bine nu numai sistemul ştiinţific al autorului, ci totodată sufletul său de om. C. B.
II.
O critică aspră a „Cântecelor din Bihor“ apărută in Şezătoarea din Fălticeni, voi. XIV, fasc. 11-12, aduce lui Bartók o seamă de învinuiri privind priceperea lui şi buna lui credinţă. Respingându-le rând pe rând, folkloristul este nevoit să dea lămuriri mai întinse asupra muzicii populare româneşti şi culegerii ci. Astfel, spre a dovedi că nu a „notat rău'” melodiile bihorene, ne spune:
La melodiile poporale ritmul e dat: culegătorul trebue să constate numai lungimea relativă a notelor, apoi trebue să pună liniile de măsură înaintea tonurilor cu accent… Cari sunt silabele cu accente a poeziilor poporale române? Cine s’a îndeletnicit cât de puţin cu culegerea textelor poporale a putut observa, că accentele versurilor la versurile de 8 silabe sunt:
Caracteristica doinelor e tocmai ritmul pururea schimbăcios, iar nu cel neschimbat al ritmului de joc… Cel ce voeşte să înghesuie melodia doinei în ritmul rigid de dans, din punct de vedere al folklorului în muzică, e adevărat falsificator, fiindcă aceasta se poate întâmpla numai în urma falsificării raporturilor de note. Dar notarea melodiilor poporale trebue să redea
chipul cântecelor poporale cât se poate de fidel…
Notarea punctuală a melodiei nu are neapărată trebuinţă de cunoştiinţa vre’unei limbi, ci are o singură condiţie, dar asta de neapărată nevoe: ca culegătorul să fie om de muzică. Aşezarea liniilor de tact în doine nu pretinde atât cunoaşterea limbei, cât mai vârtos
21
deci liniile de măsură trebue puse înaintea tonului ce cade pe silaba cea cu două accente principale… (1 şi 5). Dacă valorile sunt prea mari, mai putem eventual pune linie de măsură şi înaintea tonurilor silabelor 3 şi 7, ca astfel notarea să fie mai clară. Pentru că rolul liniei de măsuri e tocmai acela, ca să arate că silaba următoare e accentuată. Prin urmare de ex. formula ritmică din următoarele două şire de melodie se poate împărţi numai aşa:
simţul corect pentru scandarea versului. De altcum culegătorul, care tocmai din dragoste pentru muzica românească a învăţat şi învaţă şi acum limba română, ştie atâta româneşte ca să poată nota textele destul de corect.
Mai departe, Bartók arată că se pot prea bine culege 371 de cântece in timp de patru săptămâni (ceia ce păruse de necrezut criticului său) ne dă următoarele amănunte asupra muncii culegătorului în sat:
…se pot aduna chiar şi mai multe — în timp potrivit, adecă iarna, când toţi sătenii sunt pe la vetrele lor. larna se poate lucra de dimineaţă până seara. Pentru colectarea unei melodii cântate se cer cam 20 minute: până ce cântăreţii îşi gândesc melodia, trec 5—10 minute, notarea tine 5—8 minute, luarea pe ci- lindrele fonografului 2—3 m.
Fireşte, dacă culegătorul e slab cunoscător al muzicei, melodiile aceste cu ritm complicat, numai după ce le-a auzit de 30—40 ori, e în stare să le noteze, ori dacă are urechi atât de rele, încât e nevoit să caute mai întâi, singuratecele tonuri pe vioară ori pe un instrument portativ cu clape, natural că va trece chiar şi un ceas, până va pune ceva pe note. Nici nu amintim că pe un astfel de culegător nedestoinic îl vor părăsi cântăreţii pierzându-şi răbdarea… Colectarea muzicei instrumentale (fluer, cimpoiu etc.), fireşte, merge mult mai repede… In curs de 6—7 ceasuri se pot aduna cam 20 cântece, iar în curs de 1 ceas cam 10 melodii instrumentale, va să zică, adunând pe zi 8 ceasuri, cam 30 bucăţi. Dar s’a întâmplat că culegătorul în curs de 24 ceasuri a adunat 105 melodii. Lucrul acesta s’a întâmplat în comuna Păucieşd (com. Hunedioarei, cercul Haţegului), unde în 26 Dec. 1913, dela 5 d. a. până în 27 d. a. la 5 oare i-a reuşit să culeagă 45 melodii de ioc (după fluer), 28 colinde (cu text lung) şi 32 alte cântece.
Vrând să arate că însemnările sale de melodii populare, chiar făcute „momentan”, sunt credincioase, Bartók povesteşte, tot aici:
Adesea se întâmplă că culegătorul merge înainte de amiaz fără fonograf la casa tăra- nului, notează 8—10 melodii; după amiază
merge din nou cu fonograful, ca să prindă pe cilindru.
Atunci culegătorul flueră melodia notată ca astfel cântăreţul să-şi aducă aminte de bucata cântată. Astfel de reproducere de obi- ceiu pricinueşte mare mirare în ascultători: „Ce iute a învăţat domnul cântările noastre”. Deşi „Domnul” nu le-a învăţat, nici nu le ştie, ci numai le-a citit din caetul de note făcute înainte de amiaz. (Notez că îndată ce nu reproducem melodiile cu preciziune, cântăreţii dela sate nu le recunosc).
Urmează o apărare pătimaşă a melodiilor bihorene împotriva „criticului”, căruia nu-i plăceau şi-i păreau străine („influenta ungurească în părţile Bihorului”, scrisese el, „a fost copleşitoare asupra caracterului muzicii româneşti”.). „Handsoff!” strigă Bartók, „constatarea caracteristicei muzicei poporale maghiare” trebuie lăsată cunoscătorilor ei, iar printré aceştia nu poate fi numărat potrivnicul său:
…bucăţile citate de d-l critic „şi multe altele” nu arată nici cea mai mică urmă de influentă maghiară. D-l critic de bună seamă despre ritmul:
crede că sunt specialităţi maghiare; dar se înşală, pentru că acestea se află mare parte şi în muzica slovacă. Mai departe 90% din melodiile cântate de poporul din Maramureş se mişcă de asemenea în acest „ritm de dans”.
…Prin urmare d-‘l critic, ca Român, strigă nu „pereat” asupra melodiilor poporale române din Bihor şi Maramureş, fiindcă, după d-sa, sunt maghiare. Cu alte cuvinte vrea să despoaie Românimea de o mare parte a tezaurului muzical românesc poporal, fiindcă — nu ştim pe ce bază ştiinţifică — constată, că acelea sunt curat maghiare.
Muzica românilor bihoreni nu place d-lui critic? Cu atât mai rău pentru d-sa:
De gustibus non est disputandum!… culegătorul însă susţine, că este poate cea mai minunată muzică poporală pe întreg teritoriul Ungariei, care luată chiar şi în chip absolut e atât de fermecătoare, în cât ar putea-o ad-
22
mira toţi oamenii de muzică ai Europei, — fireşte însă nu diletanţii.
Învăţătura cea mare stă însă in sfârşitul răspunsului. Una câte una Bartók a spulberat învinuirile. De acum, nerugat de nimeni, cu smerenia şi cu bărbăţia adevăratului om de ştiinţă, el se învinovăţeşte singur:
Colecţia „Cântece din Bihor” într’adevăr are unele lacune, defectuozităţi… Curios lucru este, că d-l critic tocmai din adevăratele greşeli n’a observat nici una. Fie permis ca în locul d-lui critic să le înşire însuşi culegătorul!
Din punct de vedere al folklorului e greşeală: •
- că nu este însemnat la fiecare bucată izvorul culegerii melodiei (numele cântăreţilor, vârsta şi ocupaţia lor); 2. că iuţeala predării nu este dată cu metronomizare punctuoasă; 3. că notarea câtorva melodii contrazice aşezării liniilor de măsură amintite; 4. că singuraticele soiuri de melodii (doine, colinde, bocete, cântece de nuntă, hore) la grupare au fost despărţite.
Aceste greşeli pe de-o parte uşor se pot îndrepta, pe de altă parte în colecţiile următoare vor lipsi cu desăvârşire.
Fie-ne cuvintele acestea spre pildă!
III
La Oradea Mare, după un concert, Bartók răspunde unor întrebări ale redactorului Vremii. E vorba fireşte mai ales despre folklore. Bartók îşi aminteşte de culegerile
sale din Maramureş, Cluj, Hunedoara şi cu deosebire din Bihor, unde Va însoţit profesorul Buşiţia dela Beiuş. Ce l’a îndemnat pe folkloristul ungur să culeagă şi cântece româneşti?
In primul rând curiozitatea. O curiozitate legitimă, de artist. In al doilea rând, nevoia de a avea în fată o hartă etnografică a folklorului. Inţelegi că era natural să urmăresc a avea deopotrivă floklorul celor trei popoare: român, maghiar şi slav, atunci când ele locuiau alături.
Ca deobicei, Bartók se plânge că după 1918 n’a mai putut culege, apoi că nu este cunoscută îndeajuns muzica populară din Regat.
In materie de folclor român sunt lipsuri enorme, aş putea spune totale… s’a publicat foarte puţin.
Insfârşit, întrebarea hotărâtoare, al cărei răspuns cuprinde întreaga teorie a lui Bartók despre înrudirile dintre muzicile popoarelor din vechea Ungarie:
— Intre folclorul român, cel slav şi cel maghiar sunt deosebiri fundamentale. Nu există nici o apropiere mare între ele. Evident s’au operat anumite transfuziuni de influenţe între cele trei folcloruri, dar fără mare însemnătate. Nu există vre-o influenţă copleşitoare a nici unuia din cele trei folcloruri asupra celorlalte. Influentele sunt inesenţiale, sunt secundare şi trebue atribuite convieţuirii la un loc, a celor trei popoare.
23